Viaţa Sfântul Mucenic Isaachie de la Optina (1865-1938) (26 decembrie)

Acatistul Preacuvioşilor Stareţi de la Optina

Sfântul Mucenic Isaachie de la Optina (în lume Ivan Nicolaevici Bobrikov) s-a născut în anul 1865, în satul Ostrov, regiunea Maloarhanghelisk, gubemia Orlovsk, într-o familie de ţărani. A învăţat carte la şcoala din sat. Părinţii săi erau oameni credincioşi. Tatăl său, Nicolae Rodionovici Bobrikov, născut în anul 1836, s-a sfârşit la Sihăstria Optina la 22 aprilie 1908, ca schimonah.Despre ivirea lui Ivan la Sihăstria Optina istoriseşte Cuviosul Nectarie: Fericitul Vasile l-a adus la părintele Ambrozie şi a spus: „Cădeţi la picioarele lui, acesta va fi ultimul arhimandrit al Optinei”. Iar tânărului i-a spus: „Te vor executa”. În drum spre sala de mese, fericitul Vasile îi chema pe pelerini: „Închinaţi-vă ultimului arhimandrit de la Optina”.

Ivan a venit la Sihăstria Optina în anul 1884, în vârstă de 19 ani, şi a petrecut în mânăstire patru decenii. Stareţul Ambrozie l-a binecuvântat pe Cuviosul Isaachie, proestosul mânăstirii, să-l primească pe Ivan Bobrikov la sine pentru ascultare.

La 17 decembrie 1897, Ivan Bobrikov a fost primit în obştea mânăstirii. În scurt timp, la 7 iunie 1898, a fost tuns în mantie cu numele de Isaachie, iar la 20 octombrie al aceluiaşi an a fost hirotonit ierodiacon. La 24 octombrie, în ziua sfinţirii de către arhiereul Veniamin de la Kaluga a catedralei Kazanskaia de la Mânăstirea Şamordino, Cuviosul Isaachie a fost hirotonit ieromonah. La 30 august 1913, după sfârşitul arhimandritului Xenofont, fraţii l-au ales pe Cuviosul Isaachie ca proestos al mânăstirii.

Fiică duhovnicească a Cuviosului Isaachie, monahia Maria (Dobromâslova) scria despre Cuviosul Isaachie: „Datorită vieţii sale exemplare, cu adevărat monahală, el era vrednic să ocupe o poziţie atât de înaltă. Foarte înalt, cu o înfăţişare impunătoare, el era simplu ca şi un copil, şi în acelaşi timp plin de înţelepciune duhovnicească”.

Cuviosul Isaachie a primit conducerea în anii grei ai Rusiei: a început Primul război mondial, apoi va începe Revoluţia, va izbucni războiul civil, asupra Bisericii se vor abate încercări şi prigoane nemaivăzute. Spre sfârşitul anului 1916, din cauza războiului prelungit, se făcea simţită nevoia acută în toate cele necesare. Cu toate acestea, Sihăstria Optina răspundea cu bunăvoinţă tuturor cererilor de ajutor ale celor care suferiseră din cauza războiului, reducând nevoile ei proprii.

Cuviosul Isaachie nu avea nici o clipă de odihnă: lumina în chilia sa se stingea, de regulă, doar spre dimineaţă… Pace sufletească se revărsa de pe întreg chipul Cuviosului, din mişcările sale încete, din ochii săi cuminţi şi blânzi. Nu se grăbea niciodată şi nu se agita, în toate se încredinţa voii lui Dumnezeu. Şi Domnul nu-l părăsea niciodată.

În „Letopiseţul schitului” se menţionează faptul că Cuviosul Isaachie a luat parte la Sinodul Bisericesc Ortodoxe Ruse, care s-a ţinut în 1917. La 23 ianuarie 1918, Sihăstria Optina a fost închisă printr-un decret, însă mânăstirea se mai ţinea sub chipul unei „artere de muncă”. În primăvara anului 1923 au închis si această „arteră”. Mânăstirea a intrat sub conducerea „Şefului ştiinţelor” şi ca monument istoric a fost numit „Muzeul Sihăstria Optina”. Proestosul mânăstirii, Cuviosul Isaachie a fost înlăturat de la conducere şi autorităţile i-au poruncit să transmită muzeului averea mânăstirii.

Cuviosul Isaachie împreună cu obştea au părăsit cu mare mâhnire mânăstirea, stabilindu-şi traiul prin apartamente în oraşul Kozelisk. În anul 1923 toate bisericile Sihăstriei au fost închise, iar slujbele au încetat pentru o perioadă de şaizeci şi cinci de ani. În acel timp, la biserica din Kozelisk s-a eliberat un post de preot şi în mod minunat s-a întâmplat aşa încât toate funcţiile din această biserică au fost ocupate de monahi de la Optina, în frunte cu Preacuviosul Isaachie.

…A venit anu11929. Prin toată ţara a început un nou val de arestări. În luna august, după praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, au fost arestaţi şi aruncaţi în închisoarea de la Kozelisk toţi ieromonahii de la Optina, împreună cu Cuviosul Isaachie. De la Kozelisk, arestaţii… au ajuns la Smolensk. În luna ianuarie a anului 1930, după încheierea anchetei, monahii au fost exilaţi. Cuviosul Isaachie a ajuns în oraşul Belev, din regiunea Tula.
În anul 1932, Cuviosul Isaachie a fost arestat din nou. Cinci ani mai târziu, Cuviosul Isaachie s-a învrednicit de la Dumnezeu de cununa muceniciei.

Sfântul Mucenic Isaachie a fost învinuit că are relaţii cu dosarul Episcopului Nikita (Pribâtkov), acuzat a fi „organizatorul şi conducătorul unei mânăstiri clandestine pe lângă biserica Sfântului Nicolae din slobozia Kazacia, poruncind în mod sistematic elementului monahal şi clerului să facă în mijlocul populaţiei acţiuni contra revoluţiei şi să răspândească ştiri provocatoare despre coborârea lui antihrist pe pământ”.

La început, în 1937, au fost arestaţi o sută de oameni şi toţi au fost împuşcaţi. La 16 decembrie 1937 au mai fost arestaţi încă douăzeci. Toţi au fost supuşi unor torturi inumane: erau obligaţi să stea şi să nu doarmă câteva zile şi nopţi, fiind interogaţi continuu de anchetatori care se schimbau. Nu aveai voie să te aşezi, şi dacă omul cădea, era udat cu apă rece. Ei au respins totul. Cuviosul Isaachie a fost neclintit în dreptatea lui, a respins toate acuzaţiile şi a răspuns scurt şi concis: „În rândul mânăstirii clandestine n-am intrat…”.

La 25 decembrie 1937, tuturor celor arestaţi le-a fost stabilită acuzatia de către N.K.V.D.-ul de la Belev. Apoi au fost transferaţi la Tula, unde le-a fost stabilită sentinţa finală: să fie împuşcaţi. Sentinţa a fost executată la 26 decembrie 1938, în a doua zi a Naşterii lui Hristos, când Sfânta Biserică serbează Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mucenicii împuşcaţi au fost îngropaţi în taină la kilometrul 162 al şoselei Simferopol.

Astfel s-a întrerupt viaţa pământească a Sfântului Mucenic Isaachie. Viaţa sa liniştită, cu adevărat monahală, curată şi puternică în bazele sale ortodoxe, a fost încununată cu suferinţa pentru Hristos, Căruia i-a fost credincios până la moarte. Asemănător mucenicilor din vechime nefiindu-i frică de cruzii duşmani ai lui Hristos Preacuviosul Isaachie a ţinut cu tărie mărturisirea sa: „Nu voi fugi de crucea mea!” Iar prin crucea sa şi-a mărturisit Domnului nostru credinţa.