Scurtă istorie a picturii bizantine (IX)

MINUNEA PREASLĂVITĂ SĂVÂRŞITĂ DE MAICA DOMNULUI ASUPRA SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN

În vremea aceea, împărăţea peste greci Leon Isaurul care, ca o fiară s-a sculat împotriva Bisericii lui Dumnezeu şi ca un leu ce răpeşte şi răcneşte. Pentru că, lepădând sfintele icoane de prin bisericile lui Dumnezeu le ardea cu foc, iar pe cei ce credeau bine şi se închinau sfintelor icoane, îi rupea cu dinţii cumplitei tiranii, fără de milă. Auzind despre acestea, Sfântul Ioan Damaschin s-a aprins cu râvna pentru buna credinţă, urmând lui Ilie Tesviteanul şi celui de un nume cu dânsul, adică lui Ioan Înaintemergătorul lui Hristos. Deci, scoţând sabia cuvântului lui Dumnezeu, a început a tăia ca pe un cap dogma cea ereticească a împăratului celui cu nărav de fiară. Căci, scriind mai multe epistole despre cinstirea sfintelor icoane, le-a trimis către cei dreptcredincioşi pe care îi ştia, în care epistole arăta cu înţelepciune din Scriptură şi din vechile aşezăminte ale purtătorilor de Dumnezeu Părinţi, că se cuvine a da cuviincioasa închinăciune sfintelor icoane. Apoi, ruga pe acei către care scria, să arate acele scrisori ale lui şi altor fraţi care sunt de o credinţă, spre întărirea dreptei credinţe. Deci, se sârguia fericitul Ioan a alerga prin toată lumea dacă nu cu picioarele, cel puţin cu epistolele sale cele de Dumnezeu insuflate care, împărţindu-se prin toată împărăţia grecească întăreau pe cei binecredincioşi întru dreapta credinţă, iar pe cei eretici îi rănea cu sabia cuvântului. Acestea ajungând la auzul împăratului Leon cel răucredincios, şi el nerăbdând mustrarea credinţei sale celei rele, a chemat pe ereticii cei de o credinţă cu el şi le-a poruncit ca, prefăcându-se a fi de dreaptă credinţă să caute între cei binecredincioşi vreo scrisoare de-a lui Ioan, care ar fi fost scrisă chiar de mâna lui şi să o ceară de la dânşii ca să o citească pentru folos.

Atunci, ajutătorii răutăţii sârguindu-se mult au aflat undeva la cei binecredincioşi o epistolă scrisă de mâna lui Ioan, pe care cerând-o cu vicleşug, au dat-o în mâna împăratului. Iar acela a dat-o în mâna unor scriitori iscusiţi ai săi, ca astfel privind la scrisoarea lui Ioan, cu acelaşi fel de litere să scrie o epistolă către împărat ca şi cum ar fi fost scrisă chiar de mâna lui Ioan şi trimisă de la Damasc. Scrisoarea aceea era astfel: „Bucură-te, împărate! Eu mă bucur de stăpânirea ta pentru unirea credinţei noastre şi dau închinăciunea şi cinstea ce se cuvine măririi tale celei împărăteşti. Înştiinţare fac stăpânirii tale că cetatea noastră, Damascul pe care o stăpânesc saracinii, este foarte nebăgată în seamă de dânşii, neavând nicidecum strajă tare, iar oastea agarenilor care se află într-însa este foarte slabă şi puţină; deci milostiveşte-te pentru această cetate, rogu-mă pentru Dumnezeu, trimite oastea ta cu bărbăţie, ca şi cum ar vrea să meargă aiurea, fără veste să năvălească asupra Damascului, căci fără osteneală vei lua cetatea sub stăpânirea ta şi la aceasta mult îţi voi ajuta chiar şi eu, de vreme ce şi cetatea şi chiar părţile acestea sunt sub mâna mea”.

O scrisoare ca aceasta fiind făcută ca şi cum ar fi fost scrisă de Ioan către împărat, a poruncit să scrie altă scrisoare, din partea lui Leon cel viclean către stăpânitorul saracinilor, într-acest chip: „Nimic mai fericit decât aceasta mi se pare a nu fi alta decât a avea pace între noi, a petrece în prietenie şi a păzi aşezămintele cele de pace; căci este foarte lăudat lucru şi lui Dumnezeu plăcut. Drept aceea şi eu, pacea care am făcut-o împreună cu tine voiesc a o păzi nerisipită şi neschimbată până în sfârşit. Însă, un creştin care petrece în stăpânirea ta, adeseori mă îndeamnă, prin scrisorile sale către mine că-mi va da în mâini cetatea Damascului fără osteneală, de voi trimite acolo oastea mea fără de veste. Şi pentru ca să crezi cele scrise de mine, iată îţi trimit una din scrisorile ce mi-a scris, din care vei cunoaşte prietenia mea. Iar acelui creştin care a îndrăznit a scrie către mine unele ca acestea, îi vei pricepe vicleşugul şi vrăjmăşia şi vei şti în ce chip să-l pedepseşti”.

Amândouă aceste scrisori le-a trimis împăratul cel cu numele de leu şi cu năravul de fiară, printr-un om al său către stăpânitorul barbarilor din Damasc. Iar acela, luându-le şi citindu-le a chemat pe Ioan şi i-a arătat acea scrisoare cu vicleşug, ce era scrisă către împăratul Leon. Iar Ioan, citind şi luând seama la alcătuirea scrisorii a zis: „Literele ce se află pe hârtia aceasta văd că sunt asemenea cu scrisul mâinii mele; dar n-a scris mâna mea aceasta, pentru că mie nici prin minte nu mi-a trecut cândva să scriu unele ca acestea către împăratul grecesc – să nu fie aceasta! – şi să slujesc eu cu vicleşug stăpânului meu!” Deci, a cunoscut Ioan că pizma cea cu rău meşteşug a ereticilor a făcut una ca aceasta.

Atunci stăpânitorul, umplându-se de mânie a poruncit să-i fie tăiată mâna cea dreaptă nevinovatului Ioan; iar acesta se ruga cu sârguinţă stăpânitorului ca să aştepte puţin şi să-i dea câtăva vreme pentru adeverirea nevinovăţiei sale şi pentru dovedirea vrăjmăşiei îndreptate asupra sa de către înrăutăţitul eretic, împăratul Leon. Dar n-a dobândit ceea ce cerea, pentru că fiind foarte mânios păgânul, îndată a poruncit a se desăvârşi pedeapsa. Deci, s-a tăiat dreapta lui Ioan; dreapta aceea care făcea puterea celor dreptcredincioşi, pentru Dumnezeu; dreapta aceea, prin scrisorile sale mustra pe cei ce ocărăsc pe Domnul şi în loc de a o întinde în cerneala cu care scria pentru cinstirea sfintelor icoane, s-a udat chiar în sângele său. Iar după tăiere, mâna a fost spânzurată în târg, în mijlocul cetăţii.

Apoi, Ioan, slăbind de durere şi de curgerea cea multă a sângelui a fost dus la casa sa. Sosind seara, fericitul a socotit că s-a potolit de mânie barbarul şi a trimis către dânsul să-l roage, zicând: „Se înmulţeşte durerea mea şi nespus mă munceşte şi nu pot dobândi uşurare, câtă vreme stă spânzurată în văzduh mâna mea cea tăiată; deci, rogu-mă ţie, stăpânul meu porunceşte ca să mi se dea mâna s-o îngrop în pământ, că atunci se va uşura durerea mea”. Tiranul, umilindu-se de o asemenea rugăminte, a poruncit să ia mâna de la privelişte şi să o dea lui Ioan.

Ioan, luându-şi mâna cea tăiată, a intrat în odaia sa de rugăciune şi, căzând la pământ înaintea sfintei icoane a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, care avea în mâinile sale Pruncul, a lipit dreapta cea tăiată la locul ei. Apoi a început a se ruga suspinând din adâncul inimii şi, plângând, zicea: „Preacurată Stăpână, Maică ce ai născut pe Dumnezeul meu, iată că pentru dumnezeieştile icoane mi s-a tăiat mâna dreaptă. Nu ştiu pricina pentru care s-a tulburat Leon, dar tu întâmpină-mă degrabă cu ajutor şi-mi vindecă mâna mea. Dreapta Celui Preaînalt care S-a întrupat din tine face multe minuni prin rugăciunile tale. Deci, mă rog ca, prin mijlocirea ta să vindece Domnul şi dreapta mea, o!, Maică a lui Dumnezeu, pentru ca să scrie mâna aceasta oricâte laude vei voi tu singură. Să scrie ţie şi Fiului tău şi să ajute cu scrierile sale dreapta credinţă; pentru că poţi toate câte le voieşti, ca Maică a lui Dumnezeu”.

Zicând acestea cu multe lacrimi, Ioan a adormit şi a văzut în vis icoana Preacuratei Maicii lui Dumnezeu cu ochii luminoşi şi milostivi căutând spre dânsul şi zicând: „Iată mâna ta este sănătoasă. De acum nu te mai mâhni. Însă osteneşte-te cu dânsa fără lenevire, precum ai făgăduit mie şi fă-o condei al scriitorului ce scrie degrabă”. Apoi, deşteptându-se Ioan, dacă a pipăit şi a văzut mâna lui vindecată s-a bucurat cu duhul de Dumnezeu Mântuitorul său şi de Maica Lui cea fără de prihană, că i-a făcut mărire cel puternic. Stând în picioare şi ridicându-şi mâinile în sus a adus mulţumire lui Dumnezeu şi Maicii Domnului. Apoi, în noaptea aceea s-a veselit cu toată casa sa, cântând cântare nouă şi zicând: „Dreapta Ta, Doamne, s-a binecuvântat întru tărie, mâna Ta cea dreaptă a vindecat dreapta mea cea tăiată şi cu aceasta va sfărâma pe vrăjmaşii cei ce nu cinstesc chipul Tău şi al Preacuratei Maicii Tale şi va zdrobi cu dânsa pe vrăjmaşii sfărâmători de icoane, spre înmulţirea măririi Tale”.

Astfel, Ioan veselindu-se cu toţi casnicii săi şi cântând cântări mulţumitoare au auzit toţi vecinii care locuiau împrejur şi înţelegând pricina bucuriei şi a veseliei lui Ioan se mirau foarte. Apoi degrabă s-a înştiinţat despre acestea stăpânitorul saracinilor şi îndată chemând pe Ioan, i-a poruncit ca să arate mâna cea tăiată. Şi se cunoştea la încheietura de unde tăiase mâna un semn al tăieturii ca o aţă roşie, care se însemnase prin purtarea de grijă a Maicii Domnului, spre arătarea cu adeverire a mâinii ce a fost tăiată. Văzând-o, stăpânitorul l-a întrebat pe Ioan care doctor şi cu ce fel de doctorii a împreunat mâna aşa de bine la încheietura sa şi aşa degrab s-a vindecat, ca şi cum n-ar fi fost tăiată.

El n-a tăinuit minunea, ci cu glas mare a vestit-o, zicând: „Domnul meu, doctorul cel atotputernic, prin Preacurata Sa Maică, ascultându-mi rugăciunea cea cu multă sârguinţă a vindecat cu mâna Sa cea atotputernică această rană şi mi-a dat mâna pe care ai poruncit tu de mi-a tăiat-o”.

Atunci stăpânitorul a strigat: „Vai mie, cu nedreptate am judecat şi fără de milă te-am pedepsit, omule drept, luând seama la clevetirea cea mincinoasă! Deci, rogu-mă ţie, iartă-mă, căci cu mânie şi fără de socoteală am adus asupra ta o judecată ca aceasta. Primeşte de la noi dregătoria şi cinstea cea dintâi şi fii cel mai mare dintre sfetnicii noştri, iar de acum înainte fără de tine şi fără de sfatul tău, nimic să nu se săvârşească în stăpânirea noastră”. Ioan, căzând la picioarele stăpânitorului, l-a rugat mult să-l slobozească şi să nu-l oprească a se duce în calea sa, unde doreşte sufletul său, ca să urmeze Domnului cu monahii care s-au lepădat de lume şi au luat jugul Domnului. Însă stăpânitorul nu voia să-l slobozească, ci-l silea să fie sfetnic şi cârmuitor al casei lui şi rânduitor peste toată împărăţia lui. Deci multă vorbă era între dânşii, unul pe altul rugând şi unul pe altul silindu-se a se birui prin rugăminte. Apoi Ioan a biruit, deşi nu de îndată şi îmblânzindu-l pe stăpânitor, acesta l-a slobozit ca să facă ce-i va fi plăcut.

Iustina Andreescu

http://www.catacombeleortodoxiei.ro