Sfintele Muceniţe şi Fecioare Arhelaia, Tecla şi Susana (6 iunie)

Fecioria în lume biruieşte şi potoleşte toate poftele cele trupeşti iar strămoaşa Eva nu se împărtăşeşte, pentru că aceleia i s-a zis de Dumnezeu: Întru dureri vei naşte fii şi vei fi sub stăpînirea bărbatului. Fecioara este liberă de această robie, pentru că nu se vestejeşte de mulţimea anilor, ci totdeauna viaţa acelora ce-şi păzesc fecioria înfloreşte şi se împodobeşte. Cu aceasta unindu-se mireasa lui Hristos, a intrat în cereasca cămară a Mirelui său. Cu această preacinstită şi dumnezeiască dăruire şi cu fecioria cea neîntinată împodobindu-se, fericita Arhelaia s-a făcut mireasă a lui Hristos şi s-a arătat biruitoarea lumii.

Ea vieţuia la un loc oarecare deosebit, aproape de Roma, într-o mănăstire mică şi neştiută, şi acolo, pe cît se putea, a căutat a fi păzită de cumplitele vremi ale închinării de idoli. Deci, pornindu-se în Roma de către păgînul împărat Diocleţian prigoană mare contra creştinilor, Sfînta Fecioară Arhelaia, cu cele două surori ale sale întru Hristos şi împreună pustnice, Tecla şi Susana, temîndu-se de frica muncitorului, au lăsat Roma şi au fugit în Campania, îmbrăcîndu-se în locul hainelor femeieşti, cu haine bărbăteşti; pentru ca astfel să nu fie cunoscute că sînt fecioare.

Aşezîndu-se acolo, nu departe de cetatea ce se numea Nola, la un loc smerit şi pustiu, se îndeletniceau ziua şi noaptea cu rugăciunile lor cele cu dinadinsul către Dumnezeu şi cu alte lucruri plăcute Lui, tămăduind neputinţele bolnavilor. Ele luaseră, cu minune de la Dumnezeu, darul tămăduirii, pentru curăţia vieţii lor. Feţele lor erau smerite, blînde şi luminate, ca cele ce se bucurau cu inimile întru Domnul Dumnezeul lor şi cu singură vederea îşi arătau întreaga lor înţelepciune şi sfinţenie. Hainele pe dînsele erau rupte şi aspre, fiind făcute din păr şi toată asemănarea lor era sărăcăcioasă şi pustnicească.

Perii capetelor lor erau tunşi ca şi la bărbaţi – mulţi le socoteau pe ele că sînt bărbaţi, nu femei – şi se adunau la dînsele oameni de primprejur, unii pentru tămăduiri, iar alţii pentru povăţuiri. Ele aveau, pe lîngă darul tămăduirii, şi cuvîntul învăţăturii celei de Dumnezeu însufleţită; dar nu numai trupurile oamenilor le tămăduiau, ci şi sufletele, încît pe mulţi păgîni, de la păgînătatea închinării la idoli, i-au adus la credinţa în Hristos, străbătînd slava despre dînsele prin toată ţara aceea.

Astfel a ajuns vestea de dînsele pînă la ighemonul Campaniei, cu numele Leontie. Această veste i-a fost adusă de ostaşii lui, care erau puşi în multe locuri să păzească pe creştini. Atunci ighemonul le-a poruncit să le prindă şi să le aducă la dînsul în cetatea Salernei – căci acolo şedeau judecătorii şi munceau pe creştini. Deci, sfintele fecioare fiind prinse, au fost aduse spre cercetare la Salerna, înaintea ighemonului. Înţelegînd ele că Mirele lor Cel fără de moarte şi nestricăcios, Domnul nostru Iisus Hristos, le cheamă la cununa mucenicească, nu numai cu fecioria, ci şi cu mucenicescul sînge, ca astfel cu porfiră împărătească fiind împodobite, să intre în cămara Sa cea cerească; pentru aceea s-au umplut de mare nădejde şi îndrăzneală şi stăteau fără de temere înaintea muncitorului, mărturisind cu glas liber tot adevărul despre dînsele, spunînd cine şi de unde sînt. Ele nu-şi ascundeau credinţa şi viaţa lor, că sînt creştine şi fecioare logodite lui Hristos, arătînd prin aceasta că sînt făgăduite, ca pînă la sfîrşit să-şi păzească curăţia lor neîntinată.

Deci, ighemonul Leontie, căutînd spre dînsele, a văzut pe fericita fecioară Arhelaia mai bătrînă cu anii, mai îndrăzneaţă la vorbă şi faţa ei avea deosebită cinste; atunci s-a întors către dînsa şi i-a zis: „Ascultă, Arhelaia, pentru ce chemi la tine mulţi oameni şi buni şi răi şi îi înveţi să se închine lui Iisus Nazarineanul, care n-a putut nici pe Sine să Se izbăvească, pe cînd era muncit şi care nici acum nu poate să-i ajute cuiva? Pentru ce îndrăzneşti a face doctorii şi cu cuvinte vrăjitoreşti înşeli poporul şi te arăţi a fi bărbat, fiind îmbrăcată bărbăteşte, tu care eşti o femeie mai necurată şi mai vătămătoare decît toate vrăjitoarele. După cum mi se pare, tu însăţi ai învăţat şi pe aceste două fecioare la aceste farmece; aşa că, de nu te voi pierde, apoi pe mulţi bărbaţi şi femei le vei atrage la înşelăciunea ta”.

Sfînta fecioară a răspuns: „Eu, cu puterea lui Hristos, calc peste puterea şi lucrările diavolului, şi învăţ pe oamenii cei cu înţelegere şi cinstiţi, să cunoască pe Unul Adevăratul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi toate cele ce sînt într-însele. În numele Domnului meu Iisus Hristos, Unul născut, Fiul lui Dumnezeu, tuturor bolnavilor se dă sănătate prin mine, roaba Lui. Nici nu mă prefac că sînt parte bărbătească, mărturisindu-mă acum că sînt roaba lui Hristos; iar acestea două îmi sînt surori întru Domnul, crescînd cu mine în credinţa lui Hristos, încă din tinereţile lor”. Ighemonul a zis: „Tot cel ce nu se supune poruncii împărăteşti este condamnat la moarte grozavă”. Sfînta a răspuns: „Noi avem Împărat pe Domnul nostru Iisus Hristos, pentru care am lăsat lumea şi toate cele din ea; Aceluia ne supunem şi de la El aşteptăm milă, pentru că El stăpîneşte cerul şi pămîntul şi toate celelalte din lume”.

Zis-a ighemonul: „Zeii noştri pe toate le ţin şi le stăpînesc, iar numirile lor sînt acestea: Cron, Trismegist, Ermie, Afrodita, Ira, Atina; iar mai mare decît toţi este Die. Acestea sînt puterile lui Dumnezeu care ţin şi îndreaptă lumea”. Răspuns-a fecioara: „Zeii tăi sînt orbi şi aşa sînt toţi care li se închină lor şi cred în ei”. Ighemonul a zis: „Dumnezeul vostru este Unul şi nu este puternic să se apere singur, căci a fost răstignit pe cruce, adăpat cu oţet, încununat cu spini şi împuns cu suliţa”. Sfînta a răspuns: „Toate acestea le-a răbdat Dumnezeul nostru pentru mîntuirea noastră, ca toţi cei ce cred în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică; iar zeii tăi nu văd, nu aud, nu vorbesc şi nu pot să-şi ajute nici lor şi nici altora”.

Deci ighemonul, mîniindu-se, a dat-o unor lei flămînzi, ca s-o mănînce, aşteptînd ca îndată să fie sfîşiată de ei. Iar fiarele s-au îmblînzit ca nişte mieluşei, încît se tăvăleau la picioarele sfintei. Pe cînd ea se ruga lui Dumnezeu şi zicea: „Doamne Dumnezeule, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, Cel ce ai păzit pînă acum trupul meu curat de toată întinăciunea şi precum ai îmblînzit fiarele şi mi-ai dat să biruiesc pe ighemonul cel mai cumplit decît aceste fiare, tot aşa întotdeauna să-mi fii ajutor apropiat roabei Tale”. Ighemonul, văzînd-o că petrece nevătămată de fiare, s-a umplut de mai multă mînie şi a poruncit ostaşilor să ucidă fiarele, iar pe sfînta muceniţă s-o lege împreună cu surorile ei şi să le arunce în temniţă.

Dar în temniţă li s-a arătat îngerul Domnului, strălucindu-le cu negrăită lumină şi zicîndu-le: „Nu vă temeţi, fecioarele lui Hristos, căci rugăciunea voastră s-a suit înaintea lui Dumnezeu şi acum vi s-au gătit cununile la cer!” Această lumină neobişnuită ce a strălucit temniţa, au văzut-o şi prizonierii, care, umplîndu-se de frică şi de spaimă, au strigat: „Adevărat, Unul este Dumnezeul creştinilor, pe care aceste fecioare îl propovăduiesc”!

A doua zi, a zis ighemonul către slujitori: „Să-mi aduceţi pe fermecătoarea aceea, care ieri m-a ocărît pe mine şi pe zeii mei cu batjocură”. Îndată Sfînta Muceniţă Arhelaia a fost pusă înaintea judecăţii aceluia şi a zis către el: „Muncitorule, nu eu îţi aduc hulă şi necinste, ci lucrurile tale cele rele şi încă şi focul cel nestins ţi-l pregăteşte, ca să arzi într-însul, muncindu-te cu zeii tăi în veci. Iar de vei voi să te scapi de veşnicele munci, ascultă cuvintele mele cele de folos şi primeşte sfatul meu cel sănătos: „Crede în Dumnezeu Tatăl, Cel ce te-a zidit pe tine; crede în Iisus Hristos, Unul născut Fiul Lui; crede şi în Duhul Sfînt, Care din Tatăl purcede. Acesta este Dumnezeu, Unul în Treime, slăvit şi sus şi jos!”

Ighemonul, socotind cuvintele acestea de rîs şi de nebunie, a răspuns împotriva lor, zicînd: „De vei voi tu să crezi mie şi zeilor mei, te voi dărui cu bogăţii şi daruri şi vei primi loc între femeile cele luminate ale Romei; iar de nu vei asculta de mine, te voi da spre batjocoră celor de ruşine şi după aceea, muncindu-te cu amar, te voi rîndui la moarte cumplită; iar trupul tău îl voi arunca să-l mănînce cîinii, fiarele şi păsările”. Sfînta a răspuns: „Eu am ajutor pe Domnul meu Iisus Hristos, Care, precum a ajutat sufletului meu, aşa şi trupului şi mă va feri pe mine de întinăciunea cu care tu te gîndeşti să mă necinsteşti, precum şi pe cele ce au pătimit mai înainte de mine le-a ferit neîntinate de cei necredincioşi. De moarte nu am grijă, pentru că aştept să dobîndesc viaţa cea veşnică de la Domnul meu, Care mă va număra pe mine cu îngerii Săi cei sfinţi, în bucuria cea nesfîrşită”.

Atunci ighemonul a poruncit să dezbrace pe sfînta, şi să-i strujească cinstitul ei trup cel fecioresc cu piepteni de fier şi să o bată aspru, iar rănile ei să le stropească cu untdelemn fierbinte şi cu smoală pregătită pentru aceea. Astfel au strujit trupul ei cel sfînt şi l-au ars pînă la oase, încît toţi cei ce veniseră la acea privelişte şi au văzut acea pătimire a sfintei muceniţe, se minunau foarte mult, cum fecioara, care era fire neputincioasă, putea suferi atîtea munci cumplite şi să fie încă vie? Atunci Sfînta Arhelaia, ridicîndu-şi ochii în sus şi înălţîndu-şi mîinile în chipul crucii, a zis: „Stăpîne, priveşte din cer, de la scaunul cel sfînt al Tău, spre roaba Ta, cea credincioasă, stinge focul cel arzător cu roua darului Tău, şi fă uşurare trupului meu din rănile cele făcute mie de acest muncitor”.

Abia a grăit aceste cuvinte şi îndată a răsărit pe capul ei o lumină minunată şi un glas s-a auzit zicînd: „Nu te teme, Eu sînt cu tine”. Muncitorul, văzînd pe sfînta petrecînd nevătămată, se mînia şi scrîşnea cu dinţii. Deci era acolo o piatră foarte mare, care doar de mulţi oameni putea să se mişte; atunci muncitorul a poruncit ca să ridice şi să o pună peste pieptul muceniţei ca, astfel, să se zdrobească cu acea fără de măsură greutate a pietrei. După ce slujitorii au făcut aceea, îngerul Domnului care stătea nevăzut lîngă fecioară, de îndată a prăvălit acea piatră în altă parte şi piatra a ucis pe slujitorii muncitorului; iar sfînta s-a aflat vie, lăudînd pe Dumnezeu şi cîntînd: „Binecuvîntat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, Care mîntuieşti pe cei ce nădăjduiesc în Tine!”

Poporul, văzînd acea minune, a strigat: „Adevărat este Dumnezeul creştinilor, cel propovăduit de muceniţă”. Ighemonul a zis către ai săi: „Ce să facem acestei fermecătoare?” Iată, biruieşte toate muncile; luaţi-o şi duceţi-o afară din cetate, asemenea luaţi şi pe cele două fecioare ce-i urmează ei şi pe toate trei să le ucideţi cu sabia”. Deci ostaşii, luînd pe sfintele muceniţe, care aveau mîinile legate înapoi, le-au scos afară din cetate.

Ajungînd la locul cel de ucidere, pe cînd ostaşii voiau să le taie, au văzut o arătare îngerească şi s-au spăimîntat; căci sfinţii îngeri, care priveau la pătimirea sfintelor muceniţe, se apropiaseră să ia cu slavă sufletele cele muceniceşti. Venirea de faţă a acelor îngeri văzînd-o, ostaşii s-au temut şi astfel stăteau tremurînd, ca şi cum uitaseră ce să facă. Sfînta Arhelaia, săvîrşind rugăciunea sa, a zis către ostaşi: „Îndepliniţi porunca voastră!” Iar ostaşii au răspuns: „Stăpînă, nu îndrăznim de vreme ce ne-a cuprins o mare frică!” Atunci sfintele fecioare toate, le-au zis: „De nu faceţi cele poruncite vouă, nu veţi avea parte cu noi”. Ostaşii, auzind acestea, şi-au tras săbiile şi le-au tăiat capetele lor.

Astfel cele trei sfinte cuvioase muceniţe, curatele fecioare Arhelaia, Tecla şi Susana, săvîrşind nevoinţele lor, au intrat în cămara cea cerească şi au stat cu îngerii, înaintea Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh, Dumnezeu Cel în Treime închinat, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.